Ne-am înecat,
pe Țărmuri orfane,
de Orizonturi,
scăldate în Flori de Lacrimi,
care ni se preling,
peste Inimile de Jar,
ale Privirilor,
tot mai istovite,
de plumbul rece,
al Norilor de Regrete,
ce se abat,
pline de furtuni,
ale Gândurilor,
peste streașinile Amintirilor,
ce încep să fulgere,
frânturi de Iubire,
peste Alienarea Singurătății,
în care am căzut,
și ne incendiază,
Sufletele Viselor,
ce au mai rămas,
neînmormântate,
pe aleile pline de Disperare,
ale Cimitirelor noastre de Cuvinte,
care ne aprind,
fără să vrem,
Rugul Uitării.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de regret profund și alienare, evocând amintiri dureroase care bântuie sufletul. Este o cădere într-o singurătate apăsătoare, unde visele neîmplinite și cuvintele nespuse alimentează un sentiment de uitare inevitabilă.