Promisiuni decojite,
de pe tulpinile alunecoase,
ale Privirilor,
se adâncesc înecându-se,
în valurile Amintirilor,
tot mai înghețate,
pe povârnișurile Uitării,
reci și exacte,
ce aparțin,
unui Timp al Nimănui,
ale cărui Porți,
le spălăm necontenit,
cu Lacrima nesfârșirii,
unei Iubiri,
ce se încăpățânează
să nu ne părăsească,
și să doară,
din ascunzișurile adânci și surde,
ale unui strigăt interminabil,
al Tăcerii.
Sensul versurilor
Piesa explorează durerea persistentă a unei iubiri trecute, care refuză să se stingă. Amintirile și promisiunile pierdute se transformă într-un strigăt tăcut, reverberând în adâncurile sufletului.