Pocoave de foc,
ale Viselor,
iluminează copitele Gândurilor,
sperând că vor purta noroc,
cailor liberi ai Privirilor,
ce aleargă în herghelii,
de Cuvinte nerostite,
care-și așteaptă locul,
pe mesele îmbelșugate,
cu Sentimente,
ale Iubirilor,
unei Lumi a Fericirii,
care pare a-și fi pierdut,
la ruleta Destinului,
propriile Iluzii ale Vieții și Morții,
lăsându-ne să respirăm,
aerul tare al înălțimilor Nemuririi.
Sensul versurilor
Piesa explorează speranța și iluziile într-o lume guvernată de destin. Vorbește despre căutarea fericirii și a sensului vieții, chiar și în fața pierderilor și a incertitudinilor.