Răspântii răstignite,
pe Inimile de Vânt,
ale Zilelor fără adăpost,
ne sunt imprimate pe frunțile Destinelor,
cu fierul înroșit al Durerii,
prin care Răzbunarea Lui Dumnezeu,
ne dovedește Puterea,
Lui Divină,
de altfel plină de o Iubire,
pe care doar Moartea,
poate să o înțeleagă,
pe străzile Nașterilor,
Non-Sensurilor Existenței,
ale căror nume,
suntem obligați să le atribuim,
fiecărui Cimitir al Cuvintelor noastre.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea răzbunării divine prin prisma suferinței umane și a efemerității existenței. Iubirea divină este percepută ca fiind înțeleasă doar prin moarte, iar existența este văzută ca un non-sens căruia suntem obligați să-i atribuim un nume.