Dragostea e floarea care
Înflorește în orice om
Fir-ai tu de suflet călător.
Că m-ai tot purtat prin lume
Până a-nflorit și-n mine
De-aia noaptea somnul nu mai vine.
Dragostea e floarea care
Înflorește în orice om
Fir-ai tu de suflet călător.
Că m-ai tot purtat prin lume
Până a-nflorit și-n mine
De-aia noaptea somnul nu mai vine.
Ia, cântă-mi tu, lună
Cântați-mi, voi, stele
Cântă de nebună
Că dragostea vieții mele.
Sub voi mă așteaptă
Că e zi, că-i noapte
Și mereu în vise
Spune, te iubesc în șoapte.
Lungă-i calea, lung îi drumul
Până la dragostea mea
Dar oricât ar fi eu voi pleca.
Că-i da ploaie sau ninsoare
Voi face din ele soare
Fac orice că dragostea-i prea mare.
Lungă-i calea, lung îi drumul
Până la dragostea mea
Dar oricât ar fi eu voi pleca.
Că-i da ploaie sau ninsoare
Voi face din ele soare
Fac orice că dragostea-i prea mare.
Ia, cântă-mi tu, lună
Cântați-mi, voi, stele
Cântă de nebună
Că dragostea vieții mele.
Sub voi mă așteaptă
Că e zi, că-i noapte
Și mereu în vise
Spune, te iubesc în șoapte
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă și așteptarea iubirii, folosind imagini ale naturii (luna, stele) ca martori și complici. Călătoria spre iubire este lungă, dar determinarea de a ajunge la persoana iubită este neclintită.