Atât de larg ești, Doamne, că nu-i nenorocire
Să n-o împărtășească și ultimul atom.
Dar ia aminte bine: de-ai fi și Tu tot om,
N-ai da nici o smochină pe-așa o fericire.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul divinității și al suferinței umane. Sugerează că Dumnezeu este atât de omniprezent încât împărtășește fiecare nenorocire, dar, în același timp, dacă ar fi om, nu ar schimba această capacitate cu fericirea.