Oza – Ușa Cui?

Cu ochii culoare cenușă, o vad tânjind cum plânge și bate tare-n ușă
de parcă ar fi a ei și vrea să intre și nu știe, cine este cel ce are chei.
Doar vrea să-i vorbească și prin vizor e atât de simplă și frumoasă,
și bate și cu pumnii, parcă e un copil, atât de dulce și plânge ca nebunii.
Îmi tremură mâna pe clanță, iubito, tu nu știi ce demoni-mi zac adânc sub față
și știu că par deosebit, dar eu nu mă plac așa de mult, deci tu te înșeli amarnic.
Așa că pleacă de la ușa mea, ce suflet deschide și nu desprinde buzele lipite de săruturi, „de ce?”,
muzele mele te-or ucide. Deci, vezi, cine strigă acum „Deschide”?.
Nu-mi ești tu singura și sigur că sunt clipe,
când ochi-mi cară sticle
de lacrimi și mă prinde
o palmă caldă și-mi e
din nou un dor de tine,
de noi și stele din retine,
acum ce curg sub ochii tăi și ne
vede și universul vesel,.
Dar..
când mă pierd
de pieptul tău, un
Dumnezeu mă
vinde,
și oricât
tu mă vrei, eu
nu îți pot
deschide!.
O vreau în palma mea și îi simt ca un viscol toată răsuflarea,
și un ecou de culoare ori-de câte ori bate tare, îmi bate un fluture în plămânii,
și o simt în ochii mei cum moare. Dar frica-mi stă în iala, în prag și-n degete,
„De ce te ferești, nu știi, cine te cere?”. Și simt ca o graniță tot tocul ușii mele,
de ce atât de rece-mi stă, lacrima pe gene și mă cere, „lasă-mă să intru, omoară-mă afară”,
plâng ca un prost pe o ușă imaginară. Iar mă agit, iar ea e nerăbdătoare, tremură și țipă
e ca nisipul ce așteaptă mare, e clepsidra-ncepătoare, nu se știe dacă va,
aștepta să cadă și ultimul fir din ea, și cad răscolit și repet la nesfârșit „pleacă, pleacă de aici nu vreau să deschid!”.
Nu vreau buzele lipite de săruturi „de ce?”, nu vreau să te am, că o să plângi și tu la fel de tare ca cele..
ce au bătut la ușa asta, la rândul lor și ele.
Îmi râd azi în față, regretele
cu buzele arse pline de semnele
ce le las de obicei cu pașii pe umerii,
ce cad în spatele meu, doare dar așa e.
Bate, nu știe, și deschid, dar închid repede,.
căci..
când mă pierd
de pieptul tău, un
Dumnezeu mă
vinde,
Și oricât
tu mă vrei, eu
nu îți pot
deschide!.
Și m-am trezit pe coridor, eram în fața ușii ei,
și tot băteam ca un neghiob, fără să știu ce trebuie să-nchei,
M-am ridicat și am văzut ușa cum pleacă
și am auzit în spatele ei, o fată ce plângea.
Am coborât, prea doborât afară,
și-am plâns și eu cu ea..
Uite-mă cu răutatea ce o plâng
Uită-mă cu tot și toate ce mai sunt.
Uite-mă cum vreau și eu să uit de tine, și am fugit, uite!
Mă voi întoarce după tine și nu voi mai greși promit, căci..
Am ziua de ieri și am ziua de azi și mâine îmi va fi prea frică să te văd
Calm, iau ziua de-mi scalzi în tine, îmi dau voie să o port..
Între somn și pastile,
Între moarte și boală,
Între creion și coală,
Între palme și sfoară,
Între deget și flamă,
Între cearcăne și spoială,
Între iarna din mine și vara de afară,
Între mine și monstrul ce am fost odinioară,
Între o minciună frumoasă și un te iubesc..
Tu iartă-mă, nu pot să mă opresc!
Nu-mi deschide, nu vreau să mă regăsesc.
Nu pot să-mi găsesc cuvintele ce
sub albastrul cerului tău stau moarte,
vezi că mă bate soarele tău în pleoape!.
Sunt numele tău stau necunoscut poate
vezi și tu cât poate să mă poarte,
parte dintr-o carte, final nefericit,.
cască-mi tu toate rănile ca să le simt!
Moarte dintr-o joacă, și-n gol stau și țip:.
stric orice ating, lasă-mă singur să strig..