Pe sub fereastra casei mele
În largul drumului de țară,
Sub cerul alb, stropit cu stele,
Trecea un om cântând, aseară.
Era un cântec care spune
Durerile ce-adună anii,
Trist ca un plâns de-ngropăciune.
Cum numai ei îl știu, țăranii.
De unde oare călătorul
Îl adusese-n sat la mine,
Din ce mister pornea fiorul,
Din ce adânc, din ce ruine?
Îl ascultam cum jalea-i blândă
Deasupra văilor se-mparte,
Nemângâiată și plăpândă
Ca o mustrare de departe.
Și cum se risipea-nainte
Oftarea lui înderurată,
O clipă mi-am adus aminte,
Că și eu am cântat odată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de introspecție profundă, stârnit de un cântec trist auzit de la un trecător. Cântecul evocă durerile acumulate de-a lungul anilor și amintește naratorului de propriile momente de cântat, sugerând o pierdere și o melancolie adâncă.