Ezzy feat Mytza – De Ziua Ta (Mesaj de Dincolo)

De ziua ta îți dăruiesc un trandafir,
Îmbibat în sânge, agheasmă și în mir.
De ziua ta sunt închis pentru vecie
Într-o celulă construită…
Din 4 scânduri și din cuie…
Pe ușa celulei este sculptată o cruce…
Și Iisus Hristos care în spate-o duce.
Nu mai simt nicio durere, nu aud niciun cuvânt…
Îmi aud doar sufletul, liniștea din mormânt.
Toată lumea spune că în rai duci viață bună,
Vă trimit mesaj de-acolo: frate, totul e o minciună.
Toată lumea spune că raiul e frumos,
Da’ mă uit în juru’ meu, totul pare cam hidos…
Mă uit în stânga-dreapta, nu-l văd pe Mytza, nici pe Vlad…
Dar acum realizez că de fapt mă aflu-n iad.
Bine, gata cu descrierile urâte,
Pentru că am puțin respect pentru cei care m-ascultă,
Pentru cei care m-ascultă și-au impresia că-s bun…
Dar am și mai mult respect pentru cei care înțeleg ce spun.
Spre final mai am o ultimă dorință:
Vreau să știi, mă cheamă Ezzy, nu sunt înger, nici demon…
Sunt o simplă ființă…
Ți-aș trimite un mesaj, da’ nu prea am semnal în rai.
Îți trimit o îmbrățișare, un sărut și LA MULȚI ANI!
LA MULȚI ANI, SILVIA, DE ZIUA TA, TE IUBESC ȘI ABIA AȘTEPT SĂ NE VEDEM.

Sensul versurilor

Piesa exprimă un mesaj de ziua de naștere trimis din iad, dezvăluind deziluzia și suferința celui decedat. Persoana își exprimă dragostea și dorul față de destinatar, în ciuda circumstanțelor sumbre.

Lasă un comentariu