Din volumul „Edith Södergran”, colecția „Cele mai frumoase poezii”, editura Albatros.
Caliciul durerii, pe care mâini mai slabe
îl iau și-l duc la buze mai palide,
buzele mele de învingător încă nu îl ating.
Dar – nu.
În inima mea mai sunt uriași cu chipuri umbroase,
cu mâini de piatră crispate nervos.
Într-o zi, vor ieși din amurgul lor –
și te vor chema – durere.
Lovește, ciocan sclipitor, lovește în chipul lor de piatră.
Dezgroapă-mi sufletul,
ca să afle cuvinte necunoscute vreunei limbi omenești.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema durerii și a modului în care aceasta este evitată inițial, dar inevitabil confruntată. Vorbitorul anticipează momentul în care durerea va fi chemată și își dorește să găsească cuvinte noi pentru a o exprima, sugerând o transformare prin suferință.