Eczistent feat Vizante – Gânduri Pentru Tine

Doar existent…
Dacă aș putea să rup bucăți de cer
Să scriu pe ele TE IUBESC
Aș face-o să înțelegi
Acum,
Cât de mult te doresc
Din clipa în care te-am văzut
Am înțeles că numai tu ești singura
Ce poate să-mi resusciteze sufletul
NU cred în Cupidon,
Nu cred că există așa ceva…
Dar tu ești îngerul ce coboară asupra mea
Luminează-mi calea
Ajută-mă să mă trezesc
Orice ar fost a dispărut
Și sigur cred că înnebunesc…
Mă doare faptul că nu pot să fiu cu tine
Nu înțeleg.
Dacă am greșit cu ceva…
Spune-mi, te rog, ca să îndrept
Nu vreau să accept
Sfârșitul unui pas. Pur și simplu nu pot…
Pentru tot ce simt acum chiar nu există antidot!
Privește-mi ochii,
Au secat,
Sunt doar un simplu muribund
Și crede-mă că nu-i ușor
Ca tot ce scriu să scriu plângând.
Speranța că te vei întoarce
A rămas tot în picioare.
Gândul…
Că te-am pierdut doare din ce în ce mai tare…
Aș vrea să poți privi prin ochii mei…
Aș vrea să înțelegi că ceea ce mă apasă acum
Când tu ai ales să pleci
Sunt numai gânduri care zboară către tine neîncetat
Sute de vise inocente care s-au spulberat
Mii de cuvinte n-ar ajunge să explic ceea ce simt
Și milioane de întrebări fără răspuns încep să pun
Într-o sală din Craiova…
Doar tu mă poți salva acum
Mă omoară gândul că am rămas din nou
singur pe drum
Însă nu te învinovățesc
Vina este doar a mea
Când tu m-ai vrut
Eu am ezitat, dar nu voiam să fie așa
Tot ce-mi doresc, realizez că nu mi se cuvine
Tot ce îmi doresc este să te am din nou lângă mine
Poate așa a fost să fie,
Poate am greșit
Sau pur și simplu e destinul
Poate așa mi-a fost sortit,
Poate așa se va schimba ceva
Sau poate va rămâne așa,
Poate voi asculta acum ce îmi șoptește inima.
Tresar din somn,
Visele care apar mă copleșesc
Adorm plângând
Nu am cum să nu mă gândesc
Nu pot să îmi imaginez
Cum o să trăiesc în acest fel
Vreau să-mi revin
Nu pot…
Ridic privirea către cer
Doamne, te rog,
Ajută-mă… fă-o să înțeleagă
Ea e totul pentru mine
E ființa cea mai dragă
Inima a înghețat și…
Sufletul a evadat și rătăcește neîncetat
Aș vrea din nou să fiu copilul ce nu știa să iubească
Aș vrea să uit tot ce a fost, însă inima nu mă lasă
O clipă a fost de ajuns
Acum nu te mai pot uita
Vreau să fiu aceea care îmi încălzește inima
Nu mai știu ce să mai spun
Și o să închei totul acum
Rămân doar amintiri ce sunt pierdute undeva pe drum…
Se pare că asta e totul
Însă eu nu vreau să se termine
REFUZ să spun ADIO
Totul e trist fără tine…

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și regretul profund al naratorului după o despărțire. El își exprimă dorința de a se împăca și incapacitatea de a accepta pierderea iubirii sale, simțindu-se pierdut și disperat.

Lasă un comentariu