Foaie verde stuf de baltă
Bate vântul, iarba-naltă
Și mă bate și pe mine
Că mi-e dor, bade, de tine
Aud glasul cucului
Eu cu dorul badelui
Bădița cu ochi căprui
Și cu buze zmeurii.
Măi bădiță, floare rară
Mai treci pe la noi, diseară
Că m-ascund după portiță
Și vin iar să-ți dau gurița
Măicuța-i mânioasă
Și la horă nu mă lasă
Și la șezători, știi bine
Numai lângă ea mă ține.
Foaie verde și-o sipică
Mama-mi zice că sunt mică
Și că dragostea-i fugară
Cum îi ploaie cea de vară
Și flăcăii-s schimbători
Cum sunt fluturii prin flori
Dar nu-i cred o vorbuliță
Că tare mi-ești drag, bădiță
Și flăcăii-s schimbători
Cum sunt fluturii prin flori
Dar nu-i cred o vorbuliță
Că tare mi-ești drag, bădiță
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete tinere pentru bădița ei, în ciuda opoziției mamei sale. Ea își exprimă afecțiunea sinceră și respinge ideea că dragostea este trecătoare sau că flăcăii sunt nestatornici.