În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.
În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.
Cum suflă pe sub uşă vânt de ghiaţă,
Lugubra-i spăimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea profundă resimțită atunci când iubirea este investită în lucruri efemere sau în persoane care nu pot oferi stabilitate. Vorbitorul realizează că a căutat iubirea în locuri nepotrivite, ajungând la o concluzie tristă despre natura trecătoare a sentimentelor și a vieții.