Eusebiu Camilar – S-a Înnoptat Devreme

I.
S-a-nnoptat devreme și astăzi, și-i târziu,
Și nici un gând în cartea de piatră n-am să scriu.
De soare toată ziua m-am tot ținut, arând,
Și s-a trecut și ziua de azi, nici nu știu când.
Lumina nu mai este demult precum era.
Mereu lăsat-am cartea s-o scriu când s-o-nsera.

II.
„Ferestrele sunt stinse… veți spune. S-o fi dus
Cu soarele de astăzi dincolo de apus.
Întinsul timp de-acuma îl are de arat…”
De fapt adânc dormi-voi cu-ai mei amestecat.
Și secete și geruri oricât ne-ar măcina,
Tot ne-om uni în piatră de cremene cândva.
Și poate-au să se mire, văzând, urmași de-ai mei,
A timpului copită scoțând din ea scântei.
Sau, poate că pietrarii vor dăltui-o blând,
Să semene statuia cu mama surâzând.
Drumeți din veac să-ntrebe la monumentul sfânt,
Când a domnit regina desculță pe pământ.