Spală-te cu apa ne-ncepută
Cum spun vrăjitoarele și mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.
A trecut un ceas de când cocoșii
Și-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toți s-au dus în câmpuri,
Numai satul morților mai doarme..
Oare nu știau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morților,
Să strigăm pe uliți deșteptarea..
Poate s-or trezi și muncitorii
Zăvorâți în cel din urmă sat:
Să-și dezmorțească brațele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.
Ei și-au lăsat pământurile
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Și să le usuce vânturile..
De ce doarme satul morților?
Pentru ce pe ulițele lui
Nimeni nu vestește bucuria
Gloriilor răsăritului?..
Hai cu mine-n satul morților
Să strigăm pe uliți amândoi,
Să surâdem crucilor, căci mâine
Ne-or muta acolo și pe noi..
Ne vor rămânea pământurile:
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Și să le usuce vânturile..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra morții și a inevitabilității ei, folosind imaginea unui sat adormit ca metaforă. Vorbește despre pierderea tradițiilor și a pământului, lăsate în grija altora, și despre acceptarea morții ca parte a ciclului vieții.