O crâșmă. Radio. Și muzică
de dans.
Un om, în crâșmă,
lângă radio și lângă
muzica de dans.
Și mâinile acelui om,
ce bat în masă
ritmul dansului
și fața omului, încremenită,
o față albă de ghilotinat.
Mâinile
despărțite
de ceea ce gândește omul.
Și fața-i albă de ghilotinat.
Sensul versurilor
Poemul descrie un om într-o crâșmă, aparent deconectat de realitate și de muzica din jur. Fața lui albă sugerează o stare de alienare și o reflecție profundă asupra condiției umane, mâinile sale fiind separate de gândurile sale.