În brazdele urgenței:
când peste munți s-a desfăcut
cometa din august nebună
în aerul încă senin.
– dar beznă pentru noi, teroare,
acoperișuri, piloți surpați
pe noi, precum Iona-ngropați
în pântecul balenei, deplin –.
iar eu m-am întors și oglinda
ce-mi ești nu era ca acasă
căci peste gât și piept
te-nchiseseră, deodată,
înfășurată-n ghips ca-ntr-o carcasă.
În golul orbitelor tale
luceau lentile de lacrimi
mai dense decât ochelarii
cei groși în ramă de baga
pe care noaptea-i scot și pun
lângă fiola cu m*****ă.
Zeul cel taciturn nu era
al nostru, ci Domnul ce colorează
cu foc crinii din șanț:
Berbecu-l invocai și fuga
cornutului monstru străpunse
cu-un ultim orgoliu și inima
izbită de-a ta tuse.
Aștept un semn, dacă-i aproape
ora răpirii finale:
sunt gata, iară penitența
începe de-acum într-un hohot
din negrele văi ca de dóhot
ale celeilalte Urgențe.
Ai așezat pe noptieră
buldogul de lemn, deșteptătorul
cu fosfor presărat pe limbi
ce dă o lumină suavă
când îți veghează somnul,
nimicul ce poate ajunge
cui vrea poarta-ngustă s-o spargă;
se-nalță în roșu afară,
pe alb, se desface, o cruce.
Cu tine și eu ies la vocea
țâșnită în zori spre enorma
prezență de morți: și-acel urlet
al câinelui de lemn al meu e, mut.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de suferință și așteptare într-un cadru medical, posibil o clinică. Vorbitorul așteaptă un semn, confruntându-se cu ideea morții și a penitenței, într-o atmosferă apăsătoare și plină de simboluri.