Nu mă faceți, dragi prieteni, să cobor
până la ultima treaptă
a poeziei sociale.
Dacă unul e puțin, lucrul colectiv
este abia fărâmițare
și pulbere, nimic mai mult.
Dacă emitentul nu produce decât chiorăieli
ce va fi-n receptoare? Doar
să presupunem că sunt acolo, să ne imaginăm
că mai multul conține mai puținul, că o adunătură
este un tot,
nimic din toate astea nu s-a crezut în marile secole
pe care le deplângem fiindcă nu ne-am născut în ele
și spre norocul nostru ne este imposibil
să ne întoarcem.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire față de prezent și o nostalgie pentru trecut, idealizând epocile apuse. Vorbitorul critică superficialitatea colectivului și incapacitatea de a învăța din istorie, subliniind imposibilitatea de a reveni la acele vremuri.