Strofa întâi:
Era toamnă când tu ai ales să pleci,
Să-mi calci inima-n picioare, s-o arunci în ape reci,
Să bată-ntr-un cub de gheață, timidă și retrasă,
Am încercat s-o liniștesc, se simțea-n vizită acasă.
Te-am crescut ca pe o floare, ți-am dat atenție
Îți explicam în detaliu fiecare lecție.
Speram să fac din tine om și vorbeam de viitor,
Aveai regizorul în față da-ți fugeau ochii la actori.
Toamnă, am învățat să te plesnesc cu vorbe, doamnă,
C-am înțeles c-o vorbă doare mai tare ca o palmă.
Pomul tău de aur s-a scuturat și-a-nmugurit,
A-nverzit, că începutul vine tot dup-un sfârșit.
Iar „ce nu e veșnic n-a existat niciodată”
Am învățat de la un frate, nu pierdusem nicio fată
Și m-am calmat auzind un tată zicându-mi:
„Aline, ea nu știe să aleagă ce e rău și ce e bine!” În fine!
Strofa a 2-a:
Când ești tristă privește stelele pe cer,
Luna stă calmă-n ger, învelită în mister.
Sper că nu regreți nimic, eu am făcut-o deja
Regret că ți-am oferit rolul principal în viața mea.
Floarea aia albă s-a uscat de ceva timp,
Am aruncat-o, i-am zis că era vremea să o schimb,
Și-am mai schimbat câteva flori da’ eram curios de fapt,
Dac-ai privit-o-n ochi pe Bela și i-ai zis ce s-a-ntamplat!?
(Știi?) Îmi pare rău că nu-mi mai pare rău de mult,
Cică roata se-ntoarce, nu mă răzbun, deci nu ascult.
Dragoste, atașare, n-am știut care-i diferența
Nu-i nevoie să fii mătur ca să adopți indiferența!
Rămân poet nemuritor printre cadavre mișcătoare,
Legat de luna și soare, scârbit de păsări călătoare.
De ce mă suni, tu nu pricepi că asta-i piesa în care
Ai murit în ochii mei dându-ți ultima suflare?!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele unui bărbat după o despărțire dureroasă. El exprimă regretul, dar și acceptarea faptului că relația s-a încheiat, transformând durerea în poezie și detașare.