Cu fruntea în mână, dorind de tine,
ascult povestea trecutului,
în toamna asta, în care au murit gherghine,
și a rămas mireasma lutului.
Văd și acum vorbele zburate,
ca un roi de fluturi.
(În surâsuri curate,
le mai fluturi?).
Afară e noapte neliniștită,
ca o dragoste în care înțelegi sfârșitul.
Poarta pustie se bate, de vânt trântită.
Palidă luna își încovoaie cuțitul.
Oare numai suferință e fiecare clipă?
Răspunde, floare ruptă din tulpină,
pasăre lovită în aripă,
și iubire chinuită fără vină.
Singură teama știe să-nfrunte
visul născut să se sfarme?
Împiedicând mâna, în frunte
să dea liniștea de plumb, a unei arme.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și melancolia față de o iubire trecută, reflectând asupra suferinței și a inevitabilității sfârșitului. Versurile explorează sentimente de pierdere și disperare, sugerând o luptă interioară cu amintiri dureroase.