Sorb un rachiu nemaigustat
Din țoiuri de mărgăritar;
Nici butiile de pe Rin
Nu dau așa spirt rar.
Cu rouă mă destrăbălez,
Mă-mbăt cu aer pur
Și zile lungi de vară pierd
Prin crâșme de azur.
Când și bondarul cherchelit
E scos pe-al nalbei prag,
Când nici un flutur nu mai bea
Eu mai vârtos îi trag.
Până ce sfinți și heruvimi
La geamuri vin în goană
S-o vadă-n soare șovăind
Pe mica bețivană.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de euforie și beție ușoară, celebrând plăcerile simple ale vieții, cum ar fi consumul de rachiu fin și bucuria de aerul curat și zilele lungi de vară. Naratorul se lasă purtat de starea de spirit veselă, până când chiar și creaturile cerești sunt atrase de atmosfera sa exuberantă.