Am simțit o Înmormântare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblând – de colo colo – până când
Și Judecata mi-au întunecat.
Iar când s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit –
Bătând într-una până ce
Și Cugetul mi-a amorțit -.
Am auzit apoi săltând o Lacră
Pe suflet parcă-mi scârțâiau anume
Cu-aceleași Încălțări de Plumb
Spațiul întreg – a început să sune.
Și parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu și Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare.
Am căzut apoi adânc, adânc –
O Scândură s-a rupt în Mintea mea –
În cădere mă loveam de Lumi –
Epuizând – Cunoașterea
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare profundă de depresie și disperare, folosind imagini puternice ale morții și ale pierderii. Naratorul se simte copleșit de durere și izolat de lume, experimentând o prăbușire mentală.