Tu, care-mi vorbești doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecând o stea?
Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrimă de cleștar,
dar un om s-a-ncovoiat și a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.
Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva…
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura?
Sensul versurilor
Piesa explorează pierderea unei fericiri promise, simbolizată printr-o stea căzătoare. Naratorul interoghează noaptea despre un om care a găsit această fericire, dar tremură, sugerând că posesia ei nu aduce bucuria așteptată.