Iubirea mă apără,
de aceea port
fruntea sus, în exil printre oameni.
Când ziua decade și când, spre apus,
cumpăna liniștită se-nclină,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristețe senină.
Ochii mei în extaz rătăcesc
spre adâncul fântânii unde stelele scapără.
O, de al stelelor dor mă topesc
și m-aș duce la ele,
dar Iubirea mă apără.
Cu graiuri nebune mă cheamă,
în lunci, cântătoare Undine.
Și când să le ajung, Piaza Rea
ma trage la dansa: la mine, la mine!
Dar mă însoțește acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.
Sensul versurilor
Piesa descrie iubirea ca pe un scut protector împotriva greutăților vieții și a tentațiilor. Vorbitorul se simte atras de frumusețea lumii, dar iubirea îl ține ancorat și îl protejează de pericole.