Foaie verde sălcioară
Suflă vânt de primăvară
Suflă vânt de primăvară
Cu miros de tămâioară
Că e câmpul plin de floare
Și de turme de mioare.
Of, inimă, inimioară
Ce grea boală te doboară
Pe min’ cine mă doboară
Florile de primăvară
Ghioceii din ponoară
Și dragostea de-astă vară.
Neică, cum mai e viața
Se topește ca ceara
Omul știe, dar nu crede
Se crede iederă verde
Se crede munte de piatră
Timpul trece, dar nu-i pasă
Nici mie nu mi-ar pasă
De m-ar mai iubi neica
Doar un an și-apoi să mor
Cu polaci de prunișor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o melancolie legată de trecerea timpului și efemeritatea vieții și a dragostei, folosind imagini din natură pentru a ilustra sentimentele de dor și regret. Vorbitorul reflectă asupra pierderii și asupra dorinței de a fi iubit, chiar și pentru scurt timp.