Întuneric, tăcere și pură uitare
Se află în miezul oricărui lucru,
În adâncul și în esența fiecărui lucru,
În adâncul soarelui și al lunii,
În adâncul pământului vechi și al mării vechi,
În adâncul oricărei forme, realități, întruchipări și puteri
Revelate sau irelevate,
În adâncul gândului și al părerii,
În adâncul inimii și în adâncul ochilor lumii.
Și datorită lor lumea e plină de zei zâmbitori
Și iar sunt vii himerele zăcute în pământul vechi,
Chiar dacă, orice am spune și orice am fi,
Moartea ne spune nu,
Muşcând ca o lupoaică din propria ei umbră
Și din noi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a existenței și prezența întunericului și a uitării în toate lucrurile. Sugerează că, în ciuda acestui întuneric, există o formă de divinitate și renaștere, dar moartea rămâne o forță inevitabilă.