Iubirea noastră, Fatma, se sufocă
În bănuieli prea multe și prea grave,
Asemeni florilor ce prinse-n rocă
Au flori frumoase, rădăcini bolnave.
De ce nu vrei dar, Fatma, s-o desprindem
Din pietrele ce-o fac nesănătoasă
Și răsădind-o-n brazdă-apoi s-o prindem.
Nestânjenit să crească — mai frumoasă?
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație sufocată de neîncredere și bănuieli, comparând-o cu o floare frumoasă prinsă într-o rocă, cu rădăcini bolnave. Naratorul își exprimă dorința de a salva relația, propunând eliberarea de elementele toxice și replantarea într-un mediu propice creșterii.