Suntem ca norii iuți, lunecători,
Ce-n văluie, la miezul nopții, luna:
O clipă trec, semeți, strălucitori
Și pier în beznă pentru totdeauna.
Suntem ca niște lire vechi, vibrând
În fel și chip sub fiecare boare:
Nici un acord, în trupul lor plăpând,
Cu celelalte n-are-asemănare.
Un vis ne otrăvește când dormim.
Un gând ne pângărește-apoi trezia.
Totuna-i de simțim sau de gândim
De plângem sau de știm ce-i cu bucuria.
Oricâtă bucurie sau dureri
Ne-așteaptă-fără capăt e cărarea.
Și mâine pentru om nu-i ce-a fost ieri
E veșnica pe lume doar schimbarea.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a existenței umane și a realității înconjurătoare. Subliniază ideea că singura constantă în viață este schimbarea, iar oamenii sunt supuși trecerii timpului și transformărilor inevitabile.