Noi suntem undeva în iarba moale
În spicul copt, în țărâna fierbinte
În munți cu mândrele poieni la poale
Noi n-am murit de tot, luați aminte!
Noi stăm și astăzi strajă-ndelungată
Sus, sus, la ale veșniciei porți
Să aducem iarăși jertfă neîntinată
Luați aminte, noi nu suntem morți!
Cum stăm în jertfă lângă Dumnezeu
Din noi se înalță flăcara cea vie
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie!
E liniște în codrul verde și în satul meu
Da’ tata-i dus de multă vreme și-l aștept mereu
Tăticul meu e la război de când aveam un an sau doi
Și n-a mai venit înapoi, tăticul meu!
Și s-o dus mama să-l caute, măicuța mea
Peste dealuri, peste sate, măicuța mea
Și-o ajuns în munții Tatra
Și-o găsit casca lui tata
Și-o găsit casca lui tata, măicuța mea!
Mama plânge-n naframă, de-atunci, mereu
Și din durerea ei de mamă, am crescut și eu
Când ar și semăn pe obor, secara și grăușor
Mi-arde inima de dor, tăticul meu!
Să vie tata să vadă câte s-au făcut
Pământu-ntreg e o livadă, cum nu s-a știut
Să vadă strugurii din vii și jocul dulce de copil
S-audă tril de ciocârlii, tăticul meu!
Tata, unde-ai rămas, pe drum de gloanțe la popas
Că n-ai venit până azi, tăticul meu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unui copil după tatăl său plecat la război și pierdut. Se împletește cu un sentiment patriotic și cu amintirea jertfei pentru țară, văzută prin ochii unei mame îndurerate.