În dimineți frumoase ca visul de-altă vreme,
Tot lanul e un zâmbet zglobiu și fericit,
Iar muncitorul-i vesel că-a izbutit să cheme
O auroră nouă dintr-un pământ trudit.
Trudit, dar bun, cosașul o împarte tuturora,
Și rumene copile se-ntrec doinind la strâns.
Ca spicele din holdă ar vrea să-ncingă hora,
Dar cântecul le-ndeamnă la muncă – și la plâns.
Acum e jalnic cântul, apasă ca o ceată,
Acum solemn și vesel de parcă-n el s-adună
Făgăduinți de pace și dragostea de viață
A celor ce-o să vie p-o lume mult mai bună.
Muncind din greu, cosașul bronzat de vânt și soare
E-nstrăinat de patimi și de necazuri mici –
Victorioasa muncă, în veci mântuitoare
A devenit Orfeul infernului de-aici.
Ba va supune totul și viața va fi lină,
Senin și blând ca zeul la care se închină.
Cosașul o-nțelege – o știu și trubadurii –
Vorbește-n clipe rare și vocea lui blajină
Se pierde absorbită în liniștea naturii,
Dar iată-n depărtare Domnica lui, frumoasa!
Românul stă din lucru și râde fericit
Iar la picioare-n iarbă îi scânteiază coasa
Și pare de departe un fulger îmblânzit.
Sensul versurilor
Piesa celebrează munca agricolă și legătura omului cu natura. Este un imn al bucuriei și al speranței într-un viitor mai bun, văzut prin ochii unui cosaș îndrăgostit.