Rătăcind prin deșerturi,
am hotărât să te părăsesc.
Mă bălăceam într-un noroi negru,
tremurător
și, afundându-mă și ridicându-mă,
am hotărât că vei pleca din mine,
pentru că mă apăsai
ca o piatră tăioasă.
Și ți-am plănuit pieirea
pas cu pas:
trebuia doar să-ți tai rădăcinile
și să te las, singură, pradă vântului.
Vai, dragostea mea,
în clipa aceea
te acoperea un vis
cu aripile lui groaznice.
Te simțeai sorbită de mlaștină
și mă chemai – și eu nu veneam,
și te scufundai, țepănă,
fără să te aperi,
gata sa te îneci în nisipul mișcător.
Apoi
hotărârea mea s-a întâlnit cu visul tău
și din ruptura
care ne ardea sufletele
am ieșit iarăși curați și goi,
iubindu-ne,
uitând de vise și de deșerturi,
întregi și strălucitori,
purificați prin foc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tumultoasă, marcată de suferință și dorința de a se elibera. Printr-un vis simbolic și o hotărâre comună, cei doi parteneri trec printr-un proces de purificare, reușind să se regăsească și să se iubească din nou.