Eu nu mai suport ce mă-ncarcă,
Eu mie îmi sunt prea potrivnic,
Memoria-mi biciuie parcă
Odaia-nghețată de schivnic.
Și-mi vin amintirile-n casă,
Și adrenalina în sânge,
Și-n creier tot cerul m-apasă,
Și-n ochi toată marea îmi plânge.
Nu vreau să rămân decât formă,
Goliți-mă până sub piele,
De-această povară enormă
A tuturor stărilor mele.
Mă vreau ca o iederă pură,
Doar ochii în cap să-mi rămână
Și aer atâta în gură
Să pot să vă spun: noapte bună.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de sufocare și dorința de a scăpa de o povară emoțională copleșitoare. Naratorul își dorește să fie golit de toate stările și să rămână pur, capabil doar să își exprime un simplu salut de noapte bună.