1. În sânul de maică stăteai și râdeai,
O, ce colivie frumoasă aveai!
Și deodată, plângând într-o seară,
Te-ai trezit pe pământ ca-ntr-o gară,
Ca și cum ai fi fost dat afară din rai.
2. Copil doar o clipă, stingher și mirat,
La școală te-au dus într-un vechi internat.
Și cum visele, stând între ziduri,
Începuseră să capete riduri,
Ai spart geamul și-n zări fără nume ai plecat.
Refren: Ce te zbați tu, frățioare,
Gândul e departe tare
Și pe colivia mică
Șade colivia mare
Nu e chip de evadare.
3. Abia ai trecut din copil în bărbat
Și iată-te tuns cu chipiu de soldat
Te-a vânat colivia cazarmă
Să te-nsoare cu patul de armă
Dar c-un pic de noroc și de-aici ai scăpat.
4. Și iată iubirea, desculță prin ploi,
Te cheamă râzând să privești înapoi.
Nici nu știi în ce lungă robie
O pornești când ușor te îmbie
Să treci pragul acum coliviei în doi.
5. Visând să fii liber o singură zi,
De-acum ai albit tot schimbând colivii
Și din viața aceasta într-o seară
Te trezești dat pe ușă afară
Ca un înger bolnav, părăsit de cei vii.
6. Dar Domnu’ văzându-te a nimănui
Coboară voios vrând cu el să rămâi
Și pe drum îți vorbește în șoaptă
Ce duminici frumoase v-așteaptă
Sus în cer unde sunt coliviile lui.
Sensul versurilor
Piesa descrie căutarea continuă a libertății de-a lungul vieții, marcată de diverse forme de constrângere simbolizate prin colivii. De la copilărie la maturitate și până la moarte, individul se confruntă cu limitări, dar găsește consolare finală în credință.