Te-am iubit de cum te-am ştiut
Niciodată nimic nu ţi-am spus
De când soarele a ajuns în apus
Umbrele toate s-au topit, s-au pierdut.
S-au topit, s-au pierdut
S-au topit, s-au pierdut
S-au topit, s-au pierdut.
Şi-acum te iubesc, şi-acum
Cu aceeaşi patimă arzătoare
Toamna stelele cad roşii, în mare
Întunericul toamna, moare de fum.
Nu te întrista c-ai pierdut, ce-ai pierdut
Totul trece ca, trece ca o trâmbă de nori
Vine vântul care, vântul care scutură flori
Umbrele toate s-au topit,
Umbrele toate s-au pierdut.
Vine vântul care scutură flori
Vine vântul care scutură flori
Vine vântul care scutură flori
Vine.
Fata pe care o iubesc
Cu o vioara seamană, cu o vioară
Deşi sunt trist, aş vrea să mă nasc
A doua oară, şi-a treiea oară.
Soarele o să se stingă
Dar stele vor lumina pământul,
Iar, iar, iar, iar
Şi iar.
Nu te întrista c-ai pierdut, ce-ai pierdut
Totul trece ca, trece ca o trâmbă de nori
Vine vântul care, vântul care scutură flori
Umbrele toate s-au topit,
Umbrele toate s-au pierdut.
Vine vântul care scutură flori
Vine vântul care scutură flori
Vântul care scutură flori
Vântul care scutură flori
Vântul care scutură flori
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și nostalgică, marcată de trecerea timpului și de pierderi. Natura este prezentă ca un simbol al schimbării și al speranței, sugerând că, deși soarele apune, stelele vor continua să lumineze.