– Cireșule, frunză rară,
Frunză din poiană,
Bine mi-ai prins astă-vară,
Frunză din poiană,
Că de la umbrița ta
Am început dragostea,
Că de la umbrița ta
Am început dragostea.
Cine ți-a rupt crăcile,
Frunz-a murele,
Și ți-a luat cireșele,
Frunz-a murele?
– Neicuț-al tău supărat
Că prea mult te-a așteptat
Mi-a rupt toate crăcile
Și mi-a luat cireșele.
– Cireșule, frunză rară,
Frunză din poiană,
Să crești mare pân’ la vară,
Frunză din poiană,
Să crești mare și frumos,
Să fii mândru și umbros,
Să rodești la primăvară
Că eu viu cu neica iară.
Frumoase-s livezile,
Frunz-a murele,
Când se coc cireșele,
Frunz-a murele,
Frumos e și neicuța
Că-i e dulce gurița,
Gura lui, cireașă coaptă,
Nu l-aș da pe lumea toată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură profundă cu natura și cu dragostea. Cireșul devine un simbol al iubirii și al așteptării reîntâlnirii cu persoana iubită, în ciuda obstacolelor.