Stau și mă-ntreb când și când
Ce-i iubirea pe pământ?
Iubirea-i lucru curat
Ce-l porți când iubești cu drag,
E o floare rară
Care-n primăvară
Mereu înflorește
La cine iubește.
Dragostea dintâia dată
E ca floarea de mușcată,
Dragostea de-a doua oară
Mărăcine pe ogoară,
Dragostea cea mare
N-are alinare,
Dragostea cea mică
E mai ușurică.
Sărutarea cea dintâi
Fragă dulce din câmpii,
Sărutarea cea din urmă
Căpșună plină de brună
Sărutul de fată
Floare-nrourată,
Iar cel de nevastă
Floare din fereastră,
Bate vântu-n zori
Și miroase-a flori,
Bate vânt prin fagi
Și miroase-a fragi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura complexă a iubirii prin comparații cu elemente din natură. Ea reflectă asupra diferitelor etape și forme ale iubirii, de la inocența primei iubiri până la intensitatea iubirii mature, folosind metafore florale și senzoriale.