Stau singur și mă-ntreb,
De ce-am plecat de-acasă?
Să fie blestemul
De veacuri ce ne-apasă.
Căci n-am greșit cu nimic
Doar cât am pătimit.
Hulit am fost, fără rost,
De cei ce i-am iubit.
Apus peste apus
Ce iute trece timpul
Și zorile s-au dus
Ce rece bate vântul.
Am așteptat înfrigurat
Să mă întorc ‘napoi.
M-ați judecat, condamnat,
Dar cine sunteți voi?.
Căci timpul vostru s-a scurs,
În umbra marelui urs!
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare!
Astăzi doare sărutul pe obraz!.
Dar dați-mi viața ‘napoi,
Ce-am risipit pentru voi!
Uitând de tot și de doi
Ani de pribegie
Înc-o mie, dulce-a mai rămas.
Căzut-au frunzele
Le-a risipit furtuna.
Unde-s speranțele?
N-a mai rămas niciuna.
Un gând subit, nerostit
Ma-ncremenește-n loc.
Ce-am așteptat, ce-am visat?
Nimic nu s-a schimbat.
Dați-mi viața-napoi,
Ce-am risipit pentru voi!
Uitând de tot și de voi,
Prieteni de beție,
Dintr-o mie câți au mai rămas.
Și timpul vostru s-a scurs,
La umbra marelui urs!
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare!
Astăzi doare sărutul pe obraz!.
Și timpul vostru s-a scurs,
În umbra marelui urs!
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare!
Astăzi doare sărutul pe obraz!.
Dar dați-mi viața ‘napoi,
Ce-am risipit pentru voi!
Uitând de tot și de doi
Ani de pribegie
Înc-o mie, dulce-a mai rămas.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al cuiva care și-a risipit viața pentru alții, simțind că a fost trădat și judecat. Nostalgia și dezamăgirea față de trecut sunt teme centrale, subliniind durerea pierderii și a sacrificiilor făcute în van.
