Poate-am adormit
Și-am visat ceva,
Vis nedeslușit
Că nu ești a mea.
Mai încep o zi,
Dau cu alb pe măști
Și te-aș izgoni
Ca să mă urăști.
Mă mai vede noaptea că mai dau lumină,
Eu sunt felinarul de la geamul tău
Și îmi ești aproape, dar îmi ești străină,
Mă mai bate viața cu păreri de rău.
Poate dintre toate tu erai aceea,
Poate-n tragedie m-aș fi izbăvit,
Vânător fusesem și erai femeia
Și aveam un glonte și l-am tras greșit.
Pâlpâie hipnotic forme, neguri, linii,
Cine sunt eu însumi și cine ești tu?
Felinar de noapte, alipit luminii,
Soarele afirmă, umbra zice nu!.
Dacă infinitul însuși se termină
Și sufocă lumea ceruri de azot,
Felinaru-și plânge ultima lumină,
Uite vine ziua și mă sting de tot.
Și te-ai dus la moarte sau te-ai dus la nuntă,
Corbii stelei negre dau mereu ocol,
Fluturi mă-mpresoară și lumina-i frântă,
Felinarul naște întuneric gol.
Oriunde te afli, murmur noapte bună,
Bâjbâi către tine și te-aș mai chema,
Dar sunt felinarul fascinat de lună
Care-mpacă noaptea cu fereastra ta.
(Totuși, iubirea, 1983)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele unui suflet îndrăgostit, dar neîmpărtășit, care se compară cu un felinar ce luminează în întuneric pentru persoana iubită. Este o meditație asupra iubirii pierdute, a morții și a renașterii, și a rolului individului în univers.