Mă prinde noaptea cu penița,
Asta e artă gen Tonița,
De fier ca lingurița, și dulce ca halvița
Sunt laș, am învățat să fug de fericire
Că tot ce mă înconjoară e o dulce amăgire
Și de mol și be mol, mai mult verde de rivanol,
Dacă mă clatină viața, nu înseamnă că sunt matol
Și mama m-a crescut ca pe bărbat nu ca pe p***ă
Noaptea mă ascund, e perfect, fug de lumina de bec,
Sufăr în tăcere, petrec, ascult puțin Wu-Tang
Asta-i ceva nou, select, nu o asculta încet
E Zmeu’ Ninja’ pe rec, o dă ca un dement
Stau în studio ca Pașa Hassan
Am vecini țigani, cu clan, din Rahova, Pieptănari, Teiuș și Ferentari
Nu-i vezi vara pe litoral, la unu îi spune Canibal
Mă-sa l-a lăsat de mic, ne-am cunoscut într-un spital
Bunicamiu e paralizat, omul care m-a învățat,
Când să vorbesc și când să tac, când să plâng și să am trac
Nu mai am păr pe scalp, am sufletul desfigurat, și toate simțurile primare de mult mi-au înghețat
Ies din casă debusolat, mai toată ziua concentrat,
Haleam pâine cu mucegai, până s-a depus la ficat
Averea mea sunt cunoștințele, arma mea e pixul,
Până când moartea va veni din nou ca să mă treacă stixul
Raperii să geamă ca după tăieturi de lamă
Pi-pi-***e s-o sugă, nu poți să ții loc de mamă
Sunt negru de bordeaux, pus în ramă ca un tablou
N-avem chestii comune, chiar trebuie s-o zic mot-a-mot
Siguranță, m-ai părăsit, m-ai vândut ca la piață
Toleranță, încă te fuți cu persoana de față
Ignoranță, distruge stări și sentimente, învață că tot ce e frumos răsare ca un rid pe față
Am învățat să urăsc, înainte să iubesc
Când tu luceai profund ca emblema de Mercedes
L-am avut mentor pe Stelică, ca el știa să-mi zică „Zilele ferice-sunt aici renunță la sticlă”
Fericire, dispari o dai în nesimțire, te sfătuiesc serios să nu dai pe la mine
Agonie, te aștept, tu mă întărești ca nu-s perfect, și mă faci să o iau de la început ca un repetent
Vorbesc cu morții când mi-au furat toți frații ca hoții,
Vorbesc cu doctori că am ajuns să am sănătatea în porții
Ia-mă cu tine, vreau să simt spiritul nopții
Sunt hidrogen, stau descompus, în fața porții
Nu halesc kitsch-uri de la fraieri, îi tai ca un bomfaier,
Am vrăiște cu capul, mai ieri, îl citeam pe Mircea Maitreyi,
Fundalul colorat cu sânge, ăsta se prelinge, se scurge în cuget, încet, sufletul iese prin laringe,
Elevul silitor, singurul moștenitor, ce a renunțat la tot ce e nociv mă f*t în faima lor
Dar tu amice, văd că-ți place să iei bice, continuă să o faci până începe să te furnice,
Ascultă-l ce zice, simte patosuri fine,
Astea-s trăiri, nu rime, te fac să te caci pe tine
Nu trebuie să-l vezi, tre’ să-l auzi, să turbezi, te salut din voce.
La revedere, mic check!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară profundă, o radiografie a unei vieți marcate de greutăți, pierderi și deziluzii. Artistul descrie un univers personal întunecat, dar și o dorință de a depăși aceste obstacole, chiar dacă drumul este anevoios.