Pe ce Te-am cunoscut? Nu Te-am văzut
Și nu Te-am auzit; dar am știut
Că Tu erai Acela. N-am simțit
Nici fâlfâirea hainei; neclintit
Era în casă totul și înecat
În beznă, când deodată s-a mișcat
Ceva, dar n-am știut: în mine fu
Mișcare, sau în juru-mi. Știu că Tu
Ai fost Acela. Nu, n-ai strălucit
În slavă mare, nici nu Te-ai ivit
Să-mi dai să-ți pipăi urmele de cuiu.
Dar Te-am simțit și n-aș putea să spui,
Cum ai venit și iarăși, cum Te-ai dus.
Simțeam că o putere de nespus
Ma-nvaluie, răpindu-mi suflul tot
Al vieții în vârteju-i. Cum nu pot
Să scriu, pe ce Te-am cunoscut? Orbit,
Tot sufletul îmi tace ca un schit
Pe ce cunoști că-i zi, chiar de nu vezi,
Și știi că-i noapte, chiar dacă veghezi?
Putea-voi să găsesc vreun de-al Tău,
Când gândul, amețit, se pierde-n hău,
Și-n minte-abia de pot să-l mai cuprind?
Ce punte până la Tine voi să-ntind,
Pe care Tu să vii, senin în jos?
Eu te-am simțit așa de luminos
Că n-am putut să văd. O vreme-am stat
Cu ochii-nchiși ca moartă. Nemișcat
Ai stat și Tu în mine, undeva,
Și eu în Tine. Dragostea era
Această neclintire? Nu mai știu
Dar mi se pare lumea un pustiu
Și ziua, întuneric nesfârșit,
De când în noapte, Doamne, Te-am simțit,
Atât de-aproape. Dragostea era?
Stăteam pierdută-n Tine, undeva,
Înveluită cald în Dumnezeu
Și Tu erai în mine, Doamne-al meu!
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență spirituală profundă, o întâlnire mistică cu divinitatea. Vorbitorul simte prezența lui Dumnezeu într-un mod inexplicabil, mai presus de simțuri, și se simte cuprins de o dragoste și o putere copleșitoare.