Adrian Păunescu – Oriunde Plec

Oriunde plec, tot sper s-ajung la tine
Și cred, pe cât în drumuri mă afund,
Că orizontul meu e mult prea scund
Ca să distrug ce ancoră te ține.
Îmi dă o veste cine știe cine,
Și eu de-aceste șocuri mă ascund,
Atâta timp cât pe-un pământ rotund
Am parte de atâtea serpentine.
Așa, probabil, viața mea va trece
Și voi spera în fiecare zi
Că ne vom întâlni și regăsi,
Ca după un potop de apă rece.
Acum, pe țarm, mă cert cu tine și
Cu marea ce era să te înece.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința persistentă de a se reuni cu o persoană dragă, în ciuda obstacolelor și a distanței. Vorbitorul speră la o regăsire după o perioadă dificilă, comparată cu un potop, și reflectă asupra complexității vieții și a relațiilor.

Lasă un comentariu