Adrian Păunescu – Criză în Întuneric

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga,
Ce margini grețoase de hău
Și marea în țărm își continuă tanga
Și mie mi-e rău.
Ce mult întuneric, nu văd nicio cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
În mine un haos întreg se prăvale
Și, moarte, cum treci!.
Se vaită cucii în cuiburi ciudate
Și mie, în mine, mi-e greu.
Și marea bolnavă se-agită și bate
În sângele meu.
De ce să m-agăț când sunt toate fugare
Și oamenii dorm liniștiți,
De tine, pădure, și bornă, și mare,
De voi ce nu știți.
Un doctor îmi trebuie, unde e dânsul?
Mă doare și nu știu să spun,
Ca hațul mă trage în negură plânsul,
Mi-e rău și sunt bun.
Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte,
Abia te mai port.
Mă aflu-n mașină, șoferul oprește,
Mi-e teamă-n șosea c-o să mor
Și marea vuiește un pic de nădejde
Și-un prim ajutor.
Și-apoi la hotel, într-o cameră chioară,
Injecții și tot ce mai e,
I-e silă ființei acum să și moară
Și nu știu de ce?.
La marginea mării venise poetul
Să doarmă un somn liniștit
Și poate-l obțin, acum, eu, cu-ncetul,
Cădere în mit.
Aprind o veioză și fața mi-e sură,
Injecția bate adânc
Și somnul sau moartea alene mă fură,
Mi-e bine și plâng.
Atâta pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat vârstei reci,
Mai sunt sanatorii, deasupra în stele,
Poți, moarte, să treci.
Adorm pronunțând bâlbâite cuvinte
Și pulsul mi-e trist și mi-e rar,
Mă trag ca un stol de aduceri-aminte
În dicționar.
De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga
Și trupul beteag și olog
Și marea în țărm își continuă tanga
Și cui să ma rog?.