Un abandon mă strânge de gât
De-acolo unde mai țin copilăria.
Semn al nenorocirii liniștirii.
Chemarea răbdătoare
A încăpățânatei suferințe sufocante
Este soarta exilatului.
Îmi mai rămâne puțin din copilărie.
Să mă abandoneze ei îmi stă în fire
Acel afară din mine aleargă
Închis în gâtlej.
Soarta îmi va fi exilul?
E pentru neajunsul de-a mă fi domolit
Fuga oarbă,
Mă arunc în chemarea ta, neîncetat
Gâtuită de suferință.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de abandon și pierdere a inocenței copilăriei. Vorbitorul se simte sufocat de amintiri și de o suferință persistentă, exilându-se emoțional.