Am singură prietenă noaptea.
Mereu voi putea străbate cu ea
Dintr-o clipă într-alta, nu ceasuri deșarte;
Ci un timp căruia-i transmit palpitarea mea
Cum îmi place, fără să mă abată vreodată.
Se-ntâmplă să simt,
Până re-ncepe să se desprindă de umbre,
Speranța nestrămutată
În mine, pe care-un foc din nou o stârnește
Și în tăcere restituie
Gesturilor tale pământești,
Atâta de iubite că păreau nemuritoare,
Lumina.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația intimă a poetului cu noaptea, ca sursă de inspirație și consolare. Ea reflectă asupra speranței renăscute și a amintirilor iubite, care luminează întunericul.