Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plâng,
I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină,
Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stâng,
Inima mea, de sub el, sângeră tristă lumină.
Am să mă sting într-o zi, eu, incredibil lămpaș,
Și cum lumină va fi, moartea tăcând voi găsi-o,
Grea e și inima mea, dacă un secol prea laș,
Liber atît nu ne dă, să ne mai spunem adio.
Tot ce-am crezut s-a întors, pașii făcuți îi regret,
Mie spunându-mi mustrări, eu mă grăbesc la iertare,
Grea e și inima mea care se stinge încet,
Dramele voastre purtând, numai a mea n-o mai doare.
Merg din oraș în oraș, fac felinare și plâng,
Doamne, ce noapte ne-ai dat și ce rezerve puține,
Grea e și inima mea, rană sub umărul stâng,
Simt cum se stinge și ea, negura bine îi vine.
Parcă aș vrea să mă dau nopții cu totul și eu,
Parcă m-aș da împrumut pentru ca-n ziua de mâine,
Fiului meu să nu-i fie, traiul amarnic și greu,
Dar m-asupresc din trecut, moșii cu trupuri de pâine.
Vin și mă ceartă cumplit că m-am gândit să cedez,
Sunt din făină făcuți, din diamant și tărîțe,
Vai, ce strămoși uriași, pâine cu coajă și miez,
Sângele-n mine, și el, vorbele dă să le-ațîțe.
Grea e și inima mea, dar de făcut ce să fac?
Ducem războiul cinstit, râdeți și iarăși doare,
Noaptea aruncă în noi negre dejecții de veac,
Noi semănăm pe pământ, noi proiectăm felinare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și sacrificiul unui om care se simte copleșit de greutățile vieții și de responsabilitatea de a asigura un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. El se simte constrâns de trecut și de moștenirea strămoșilor, dar continuă să lupte și să ofere lumină în întuneric.