Într-o lume aflată permanent
sub stare de risc,
uităm adesea că există, totuși există,
și riscul pe cont propriu.
Poezia este
un risc pe cont propriu.
E noapte. Luna se află,
cum se spune,
în mijlocul nostru.
Îmi iau capul în pumni
ca pe-o cloșcă cu puii de aur
recuperată,
încep să mă învârt în mijlocul pieței
și vă întreb, doamnelor,
domnișoarelor și domnilor,
„cine riscă în seara asta cu mine?”
așa cum v-aș întreba:
„cine dansează cu mine?”
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de risc personal și invitația la a împărtăși acest risc. Metafora poeziei ca risc și întrebarea retorică despre cine riscă împreună sugerează o căutare a conexiunii și a împărtășirii vulnerabilității.