Belșug.
Culori și fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă –
Vorbește încet, pășește încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, și mierea, și grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut..
Tuse, și plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut..
Și-o păsărică în grădina brumată,
În liniștea rece, a iarnă-a făcut –
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.
A fost odată.. va fi odată..
Nu spune zarea, dar spune omul –
Numai acuma e niciodată..
Adânc, prezentul, închide tomul..
Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis –
O emoție.. o amorțire..
E toamnă.. mi-au dat de scris..
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și nostalgie asociat cu toamna și trecerea timpului. Vorbește despre pierdere, amintiri și acceptarea prezentului, chiar dacă acesta pare gol sau nesatisfăcător.