Ea se dezbracă și nu este goală ca oricare altă femeie
care și îmbrăcată nu-și lasă niciun secret nespus.
Se așează pe cearșaful întins ca nisipul unui deșert
când nu trece pe acolo vântul călărind urmele a o mie de cămile
care duc haremul dintr-un pat într-altul.
Și după ce se lasă cu totul încă nu știu dacă am privit-o cu adevărat
când de sub rochie dispare pentru un timp
în care încerc să o privesc cu atenție.
Nu știu dacă ochii ei au văzut totul în acel moment
dar sunt sigur că de acolo de unde este acum
mă privește cu de-amănuntul fără să mă dezbrace.
Eu mă dezbrac și ea crede că din hainele mele
iese cel pe care l-a așteptat toată viața.
Mult mai târziu îmi aruncă rând pe rând câte o haină
care mă îndepărtează încet încet de ea.
Sensul versurilor
Piesa explorează distanța emoțională într-o relație intimă. Vorbitorul simte că, deși o vede pe femeie dezbrăcată, nu o cunoaște cu adevărat, iar așteptările ei nu sunt împlinite de el.