Gellu Dorian – Oameni Buni

Oameni buni,
Ce e cu veselia aceasta, nu suntem nici
la cârciumă, nici la un meci de fotbal,
suntem pe pământ ca și cum am fi în cer,
toți vorbesc,
nimeni nu ascultă,
unii sunt la mâini cu cătușe,
alții cu spumă la gură,
nici unul nu tace, toți râd,
nici unul nu plânge,
toți privesc și nu se văd între ei.
Nu se mai poate, vă rog, nu se mai poate,
nu aceasta e fericirea,
nici viața nu arată așa,
o să mor cu urechile pline de vorbele voastre fără noimă,
n-o să înțeleg de unde plec, încotro mă îndrept,
cine o să fiu,
nici cine am fost.
Nu suntem pe pământ, nici în cer,
nu suntem nicăieri,
nici în somn, nici în mișcare,
zgomotele nu sunt făcute de oameni,
oamenii s-au terminat de mult,
în locul lor a rămas veselia de care nu au avut parte,
nimeni nu o poate opri,
în curând vom fi cu toții surzi
și va fi atât de bine
încât ne va fi dor iarăși să ne auzim,
să ne îndesăm în urechi ca pe niște semințe în pământul reavăn,
o să trăim iarăși năpădiți de vorbele noastre fără noimă,
o cositoare mecanică ne va aduna în căpițele
în care vom mirosi frumos
și va fi iarăși ca pe pământ și în cer,
când de veselie nu ne vom mai înțelege,
va fi atât de bine și de frumos
de parcă prin cărți vor rămâne gravide cuvintele
pe cerul gurii mut atât de multă vreme.
Atunci voi întreba unde ești
și tu vei veni de peste tot
în brațele mele de nicăieri.