Gellu Dorian – Mâine Nu Mai Există

Da, el își scoate ochelarii și tu crezi că sunt
lacrimile lui de cristal, crezi
că din spatele ochilor lui invizibili curg celelalte pagini
pe care nu le mai poate citi, și atunci.
începi să culegi de pe masa la care el stă
toate imaginile pe care le-a făcut țăndări din momentul
când mâna lui s-a retras în trupul lui
ca în întuneric pisica ai cărei ochi
aduc stelele din cer pe pământ,
pe care nu le-ai fi putut vedea ziua când pe perina ta
dormea în ochii ei tot cerul.
dar și cerul trebuie să doarmă, îmi spui,
și ochii lui trebuie să se închidă,
și cristalele trebuie să spele obrajii lui
pătați de atâta rușine adunată din cărțile pe care le-a zidit
în cripta în care se va odihni.
desigur, toți trebuie să se odihnească la un moment dat,
chiar și ochelarii lăsați pe noptiera tuturor zilelor
prin care ai privit
și n-ai văzut mare lucru –.
acum, hai la un ceai, să-mi amintești
că mâine nu mai există.